Snookerul, o lume mai largă | VIDEO

Australianul Neil Robertson a câştigat, duminică seara, Marele Premiu de la Glasgow, Scoţia. În finală, adversar i-a fost un alt jucător din afara arhipelagului britanic, chinezul Ding Junhui.

După un început echilibrat de meci, cu egalitate la 2, 3 şi 4, Robertson s-a desprins în câştigător. Ding a fost bun la loviturile de distanţă, dar le-a greşit deseori pe cele de siguranţă. Ruptura s-a produs în jocul nouă, primul dintre cele cinci câştigate consecutiv de jucătorul de la Antipozi.

Totuşi, dincolo de scorul înregistrat, stă un detaliu interesant.
Finala de ieri este prima care se joacă între doi jucători din afara grupului Marea Britanie – Irlanda după aproape un sfert de secol. Ultima astfel de finală s-a jucat în 1985, când sud-africanul Silvino Francisco l-a învins pe canadianul Kirk Stevens în finala Open-ului Britanic.

Snookerul scoate bine capul în lume

Finala este văzută drept una care va contribui la dezvoltarea snookerului în lume. Eurosport a stat de vorbă cu doi dintre marii comentatori şi cunoscători ai fenomenului, Mike Hallett şi Joe Johnson.

Imediat după finala de ieri, ultimul spunea: „Este foarte important, din perspectiva popularizării snookerului în alte ţări. Ding este extraordinar pentru dezvoltarea jocului în China, dar Australia şi-a pierdut interesul pentru acest sport. Aşadar, orice realizare a lui Neil Robertson este mai mult decât benefică, deoarece poate contribui la rezolvarea problemei”.

După acest succes, australianul a devenit cel mai titrat jucător din afara teritoriului britanico-irlandez. La vârsta de 27 de ani, el are patru turnee câştigate. În acest clasament, evident neoficial, este urmat chiar de Ding, cu trei turnee. Chinezul, care a debutat în snookerului mare încă de la 17 ani, are acum 22 de ani.

DEZVOLTARE

China şi Thailanda, noile vedete

Dacă în urmă cu câţiva ani, clasamentul mondial al primilor 100 avea doar câţiva jucători din afara Marii Britanii şi Irlandei, lucrurile stau puţin altfel acum.

Deşi primele două locuri sunt ale britanicilor, Neil Robertson este pe trei şi promite multe în sezonul curent. În Top 10 este şi Ding, care ocupă locul 9. Marco Fu, din Hong Kong, este pe opt, iar al doilea chinez apare
pe 14 (Wenbo Liang).

În Top 100 sunt 15 jucători din afara insulei, cei mai mulţi din Thailanda şi China. Apariţii exotice sunt Robertson, maltezul Tony Drago (locul 68) şi belgianul Bjorn Haneveer (locul 75).

„Polonezii şi cehii sunt nebuni după snooker”

Scoţianul John Higgins, liderul clasamentului mondial, este unul dintre jucătorii care promovează expansiunea snookerului. În anii 1994/1995, Higgins a devenit primul adolescent care câştiga trei turnee de puncte într-un sezon.

Acum, peste ani, nu a uitat de tinerii jucători şi crede că snookerul ar trebui să fie un sport al întregii lumi. De aceea, a participat la numeroase turnee de popularizare a acestui sport, fiind surprins de dragostea pentru snooker arătată de danezi, germani sau polonezi.

Unul dintre starurile care îl ajută pe scoţian este englezul Mark Selby. „Am avut un meci în Germania şi numărul spectatorilor şi reacţia lor a fost fantastică. Cum ar fi dacă am avea un turneu de puncte aici? Şi nu e vorba doar de Germania. Polonezii şi cehii sunt nebuni după snooker”, a spus acesta.

La popularizare jocului contribuie enorm canalul Eurosport, care transmite toate competiţiile importante în numeroase ţări ale lumii.

Snooker în Germania – o nebunie

Canadianul care a ajuns campion mondial

Canadianul Cliff Thorburn este cel mai titrat „intrus” din snooker. El a cucerit titlul mondial în 1980 şi a reuşit de două ori în carieră break-ul maxim, de 147 de puncte. A fost lider mondial în sezonul 1981-1982.

Eddie Charlton este australianul de la care Robertson a preluat cu succes ştafeta. Charlton nu a câştigat niciun titlu de puncte, dar a fost al treilea jucător al lumii timp
de cinci sezoane, în anii ’60 şi ’70. La Campionatul Mondial, a fost de două ori semifinalist şi de opt ori sfertfinalist. El este singurul jucător din lume care a jucat finale de campionat mondial de snooker şi biliard. Din păcate pentru el, nu a triumfat în niciuna.

Sud-africanul Perrie Mans este un celebru jucător al anilor ’70. În sezonul 1978-79, a fost al doilea cel mai bun jucător al lumii. Tatăl său Peter a fost şi el jucător de snooker, ajungând până în sferturile de finală la CM 1950.

Cliff Thorburn – break maxim în 1983

Lasă un comentariu